Schimbarea ca renunțare

      Practic, să renunți la tot și să mergi mai departe cu ce rămâne fără să păstrezi, să pui de-o parte sau alte variațiuni de a-ți fura singur căciula.   

      Să renunți cu asumare. Ăsta sunt, atât pot.

Asta e partea cea mai grea a schimbării.

Și totodată partea care ne ține și ne referim la ea ca ‘rezistență’.

    Rezistența la schimbare e cauzată  de incapacitatea noastră de a renunța la diverse construcții ale minții cu și prin care, ne justificăm existența.

    Multă lume, ca și mie la început de drum, spune ‘Nu am bani…dacă suma asta înseamnă lucru cu mine’. Nu am bani …. dacă suma asta însemnă să călătoresc. Nu am bani dacă….suma asta înseamnă să am casa /viața pe care mi le doresc. Nu am timp, nu îmi permit, nu cred că e momentul, etc.

   Ce e în spatele acestor motive, numim rezistență la schimbare ca renunțare.

     Exact ca în exemplul, clasic, de mai jos:

„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”
― Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută

    În ședințele de 1:1 sau pe suport, când lucrez cu oamenii în programele mele, se plânge mult în punctul în care ajungem la dizolvarea unor rezistențe pentru ca ei să poată renunța la ce știu, pentru a putea să creeze ceea ce vor.

   Vrem schimbare, dar nu vrem să ne schimbăm!

   Asta este realitatea de care este necesar să fim conștienți tot timpul.

   Când viața te duce în momente de răscruce, când pierzi tot, să renunți e singura opțiune, pentru că oricum te simți pierdut din toate punctele de vedere și prea epuizat să mai ‘reziști’, așa că renunți/te abandonezi procesului.

      De aceea există această scuză universală: “XYZ a putut, eu nu pot!”

      Iar aici, ca paranteză, îmi aduc aminte de o profesoară din generală: ‘Nu există NU POT, există NU VREAU!

     Și știi ce? E ok să nu vrei! Doar asumă-ți că nu vrei, nu îți zice că nu poți, știrbindu-ți astfel stima de sine, încrederea în sine și posibilitățile de a putea într-o zi.

     Diferența dintre mine și tine este faptul că eu am fost la capătul puterilor. Însă NU este necesar să te lași să ajungi să pierzi tot ce îți e mai drag, ca să renunți la fel de fel de lucruri care te țin ‘la căldurică’.

      Iar acum dau din casă, chiar dacă sunt momente în viața unde zic: “Facă-se voia Ta! Eu până aici am putut!”, nu înseamnă că de atunci și până azi nu am mai avut vreo rezistență.

     Ceea ce am trăit în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, mi-a arătat doar modelul, șablonul, dacă vreți, despre cum să fac să am o viață trăită frumos. Astfel, continui să învăț să renunț, să găsesc echilibrul dintre renunțare și acțiune.  Pentru ca fiecare nivel are alt nivel în continuare.

   Și subliniez aici, că nu e suficient să faci o singură dată ceva și gata! Ca să construiești o casă, ai nevoie să așezi mii de cărămizi. La fel și cu o viață trăita frumos, bucată cu bucată o vei construi. Nu pui o cărămidă și gata ai casă, cum nu faci o schimbare și gata ai viața transformată.

    Dacă citești asta dintr-un punct confortabil al vieții tale și te gândești ca tu nu ai de ce să experimentezi schimbarea ca renunțare, ești bine, nu îți trebuie, te provoc să te întrebi de câteva ori pe zi, în fiecare zi: “De ce sunt aici?” Atât.

     Confortul e și el o iluzie și o construcție mentală ca foarte multe altele. Cu ce compari confortul pe care simți că îl ai? Și chiar dacă nu ți se întâmplă nimic toată viața care să te scoată din confort, când termini călătoria pe pământ, nu iei nimic cu tine. Și e indicat să îți faci munca cu tine, ca să nu îți trăiești bătrânețile în frica de moarte. Sau ca să îți arate viața cât de puternic și de frumos poți să strălucești de fapt.

    Unul dintre puținele lucruri permanente în viață e schimbarea, indiferent că îți place sau nu, că vrei sau nu.

   Gândurile, cuvintele, acțiunile, ceea ce observăm, ne creează realitatea. 

    Și pentru că, oameni fiind, beneficiem de toate emoțiile care există, pe întreg parcursul vieții, ne creăm realități pe care în mod logic și conștient nu le-am alege. 

    Uitându-mă în urmă la viața mea, tot ce am judecat am ajuns să trăiesc.

Exact așa nesărat cum sună!

     Iar viața nu scapă pe nimeni la numărătoare. Ai călcat pe bec, o să iți iei leapșa la un moment dat.

   De aceea, este important să cauți să te alchimizezi și să te înveți să trăiești în stare de neutralitate, ca să poți să îți îndrepți gândurile, atenția și intenția pe frumos, pe Dumnezeu, pe ușor, pe bine. Să înlocuiești “Facă-se voia Mea!” cu ‘Facă-se voia Ta!’

   Practic să ieși din frică, să ieși din judecată.

  Și crede-mă pe cuvânt când îți spun că e mult mai ușoară munca cu tine când nu o faci din disperare, ca ultimă redută, pe post de ‘nurofen’ pentru dureri ale sufletului sau ale corpului fizic.

   Caută să înveți să renunți, chiar dacă uneori se produc schimbări semnificative și alte ori constați că nu se schimbă nimic! 😊

   Nu înseamnă că de fiecare dată când renunți e și alegerea cea mai inspirată. Însă și aceste alegeri fac parte tot dintr-un tot unitar spre binele suprem al tuturor celor implicați.

  Caută cu intenție să te obișnuiești cu schimbarea și să renunți la atașamente, idei și preconcepții. Oricum o să trebuiască să faci asta.    

     Schimbarea presupune nașterea unei noi versiuni și moartea versiunii anterioare. Dacă vrei să schimbi ceva specific, fii gata să renunți ușor la ce e necesar să plece.  

    Oameni Mari e un loc în care multe idei îți sunt provocate și multe instrumente te învață cum să navighezi schimbarea cu tot ce aduce ea la suprafață.

   Îți mulțumesc pentru timp, și ne re-vedem în scris data viitoare cu Schimbarea ca Acceptare!

Înscrie-te la news letter pentru a citi primul/a partea a treia.

Și nu uita:

Ce cauți, te caută deja!

Gabi